De asta vara :)
luni, 19 octombrie 2009
duminică, 4 octombrie 2009
Octombrie...
Era vremea sa strangem merele, sa culegem strugurii si sa desfacam porumbul. Dimineata ma trezeam si-mi era groaza sa ma dau jos din pat pe dusumeaua inghetata. O rugam pe mama sa faca focul si-mi tot spunea ca e prea devreme ca sa bagam burlanele. Ziua ma incalzeam la soare in fata casei catarandu-ma in meri si strangand intr-o plasa fructele mari verzi-galbui-rosii. Din cand in cand mai mancam cate unul muscand cu pofta in miezul tare de mar proaspat. Stateam pe cea mai inalta craca a marului, priveam acoperisurile caselor si rontaiam. Cand ma plictiseam de mere luam vesta pe mine si ma duceam in gradina la porumb unde mama si bunica desfacau de zor. Ca sa ajung in gradina trebuia sa trec pe sub via din fata casei. Ma izbea parfumul puternic al strugurilor si fugeam la Nanu sa-l intreb cand va fi gata mustul.
In gradina, printre gramezile de porumb motanul pandea soareci. Cainele alb se plimba agale inspectand hatul si certandu-se prin gard cu cainii vecinilor.
Uneori luam bicicleta si plecam pe vale. Alteori umblam dupa bureti. Nu stateam locului o clipa.
Lumina pura a toamnei se rasfrangea asupra luncii aurii-roscate. Cerul era atat de albastru incat atunci cand te uitai in sus simteai ca-ti pierzi privirea in infinit. Norii erau pufosi si pluteau dusi de vant. Umbra se rarea iar pamantul era acoperit de un covor de frunze.
Seara se lasa rece incat imi ingheta mana pe un mar din care mancam mereu cu aceeasi pofta. In livada mirosea a mere si a crizanteme. Cerul se insenina complet, stelele anuntau noptile reci ale iernii ce urma sa soseasca iar orizontul oferea spectacolul apusului. In departare sub roseata soarelui proaspat apus se zareau muntii. Intorcandu-ma acasa dupa o scurta plimbare pe inserat simteam miros de fum. Ziua se terminase, oamenii facusera curat si dadusera foc la uscaciunile de prin gradini. Latrau cainii. Usor satul se cufunda in intuneric si in liniste. Oranduiala naturii era respectata de fiecare fiinta.
Octombrie, octombrie... luna cea mai draga mie! Acum stiti de ce.
In gradina, printre gramezile de porumb motanul pandea soareci. Cainele alb se plimba agale inspectand hatul si certandu-se prin gard cu cainii vecinilor.
Uneori luam bicicleta si plecam pe vale. Alteori umblam dupa bureti. Nu stateam locului o clipa.
Lumina pura a toamnei se rasfrangea asupra luncii aurii-roscate. Cerul era atat de albastru incat atunci cand te uitai in sus simteai ca-ti pierzi privirea in infinit. Norii erau pufosi si pluteau dusi de vant. Umbra se rarea iar pamantul era acoperit de un covor de frunze.
Seara se lasa rece incat imi ingheta mana pe un mar din care mancam mereu cu aceeasi pofta. In livada mirosea a mere si a crizanteme. Cerul se insenina complet, stelele anuntau noptile reci ale iernii ce urma sa soseasca iar orizontul oferea spectacolul apusului. In departare sub roseata soarelui proaspat apus se zareau muntii. Intorcandu-ma acasa dupa o scurta plimbare pe inserat simteam miros de fum. Ziua se terminase, oamenii facusera curat si dadusera foc la uscaciunile de prin gradini. Latrau cainii. Usor satul se cufunda in intuneric si in liniste. Oranduiala naturii era respectata de fiecare fiinta.
Octombrie, octombrie... luna cea mai draga mie! Acum stiti de ce.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)