Vara la tara

Microbuzul se strecoara cu viteza pe drumurile serpuite din sate lasand in urma un nor gros de praf. Inca putin si ajunge in Cuza. Ulita e la fel: lunga si pietruita. Ma apropii cu pasi repezi de casa trecand pe langa santuri acoperite de boz, evitand gansacii nervosi si cainii slobozi ai vecinilor. Casa e inca acolo, in spatele livezii de meri, dupa bolta. Ciresul o pazeste inalt si batran, gata sa se dea batut in fata trecerii anilor. Dupa ierni intregi de inghet si crivat a inceput sa dea semne de uscaciune. Nu mai poate nici el sau poate vrea sa plece inainte de a-i fi spalate radacinile de apele tot mai apropiate ale Siretului.
Vara tarzie inca te mai invaluie in caldura. Iarba din livada este uscata iar merele sunt aproape coapte. E atat de liniste.
Cum se lasa intunericul cerul se umple cu stele. Un spatiu infinit se deschide in fata ochilor mei si ma pierd in licariri. Se-aude trenul. Miroase a iarba uscata. Se-aude cum cade un mar din copac. Nu se misca nici o frunza. Stau desculta in fata casei si ma uit in sus. E atat de intuneric si de liniste si nimic rau nu se poate intampla. Cerul e brazdat de stele cazatoare. Cucuveaua are locul ei de onoare in noapte.

A doua zi vine repede dupa un somn calm intr-o liniste deplina. Canta cocosii. Deja undeva pe la ora 9 caldura este aproape insuportabila asa ca ma instalez in casa. In spatele peretilor grosi din chirpici racoarea e imbietoare. Se aud de afara sunete cunoscute: pui, randunele, zgomot de carute pe drum. Doua clipe mai tarziu ma trezesc in casa cu un musafir: usile deschise au fost tentante pentru un pui de gaina. Ma vede, intinde gatul curios si se uita la mine. Piuie si-si vede de drum, se baga sub masa, trece pe sub fotolii. Ma ridic, il iau in brate si-l duc afara. Cobor spre bucatarie sa-i spun mamei cine m-a vizitat. Dupa 5 minute ma intorc la racoare si-l gasesc la loc.
Cateva clipe mai tarziu cerul este brazdat de fulgere si geamurile se zguduie de la tunete. Puii ignora complet peisajul si ca intotdeauna instinctele lor sunt cele dupa care ar trebui sa te ghidezi. 3 stropi si ploaia se opreste, nici un motiv temeinic de a parasi scaldatoarea sau racoarea de sub tufele de coacaz.
Timpul fuge pe langa mine, nu-mi dau seama cand se lasa seara cu racoarea ei inconfundabila, cu cerul din ce in ce mai plin de stele, cu pisici iesite la vanatoare dupa fluturi de noapte, cu batlani si stoluri de rate, nori pufosi si rosiatici in lumina apusului si cu luna printre varfurile merilor.
E totul la fel, nimic nou, nimic special dar e fascinant si frumos, exact asa cum imi amintesc, aceeasi atmosfera aceeasi magie toate atat de aproape de a fi inecate si namolite in albia Siretului.