A venit iar Craciunul...

Din pacate nu am ajuns la tara si nici nu stiu daca as vrea sa ajung. Sa nu o gasesc pe bunica acolo, mai ales acum ca e iarna si ea era mereu in casa pe scaun langa soba, sau la locul ei pe scaun in sala privind la televizor.
Mi-au ramas atatea amintiri cu bunica si multe dintre ele sunt legate de Craciun pentru ca era o perioada in care, in vacanta fiind, ajungeam la tara.
Bunica facea treaba pe afara, dadea la gaini si la caini, facea mancare la bucatarie si apoi venea si-si incalzea mainile deasupra plitei.
Bunica intra dimineata in casa cu tigaia cu oua facute ochiuri si oala de lapte fiert, tinea cafeaua calda punand cescuta pe marginea plitei, completa integrame pe masa de langa soba... Aducea borsul din timp si-l punea pe plita ca sa se incalzeasca.
Bunica spunea povesti la gura sobei, ne facea cartofi copti in rola, paine de casa si turte pe plita. Se uita cu bucurie la brad si la cadourile pe care le puneam sub el, se certa cu pisicile pentru locul de langa soba, impletea sosete si papuci de lana, curata mere.
Bunica a stins cu palmele ei flacarile atunci cand am dat foc la beteala din pom incercand sa aprind lumanarile. Tot ea dadea cu nisip si sare pe jos ca sa nu se faca gheata in fara casei.
Eu nu mergeam in vacanta la tara, eu mergeam in vacanta la Cuza la bunica.

Un loc minunat, linistit si frumos, un loc plin de amintiri frumoase, un loc cald si in zilele geroase de iarna, o casa minunata, intreaga mea copilarie tesuta in jurul casei bunicii si in jurul unui loc ce curand va fi sters pentru totdeauna de pe fata pamantului de un rau. Caci nu, nu s-a facut nimic pentru a opri inaintarea Siretului spre sat, spre casa noastra, spre tot ce inseamna 18 ani din viata mea, 18 impartiti intre salbaticia vietii de la tara si bancile scolii din oras.

Aaaaa, si bunica asculta muzica populara la radio.

Din nou la tara

Am fost la sfarsitul lui august la Cuza, am prins cateva zile minunate, calduroase, am stat seara in scranciob pana tarziu, am facut foc in faras ca sa alung tantarii, m-am jucat cu armata de pisici, m-am plimbat cu bicicleta, am fost la Holm, mai trebuia sa merg la pescuit si le faceam pe toate.
Printre altele m-am intalnit si cu cineva care mi-a povestit de proiectul ce urmeaza a fi pus in aplicare la Cuza si anume devierea albiei raului Siret. Din cele spuse se pare ca raul se va intoarce pe albia veche, undeva mai departe de sat de unde sper sa se nu se mai intoarca niciodata.
E frumos sa te intalnesti cu o persoana cunoscuta pe care nu ai mai vazut-o de mult, sa schimbi trei vorbe, doua amintiri si sa impartasesti cateva planuri de viitor.

Apoi am luat aparatul de fotografiat si am plecat aiurea, asa cum faceam si altadata. Am prins doua seri frumoase, cu apusuri superbe si cu lumina venita din alta lume. As indrazni sa spun ca a avut bunica grija... Si a iesit ce se vede mai jos.

Buget aprobat pentru Cuza

In link-ul acesta sunt detalii cu privire la lucrarile ce urmeaza a fi efectuate pentru a inlatura/preveni efectele provocate de inundatii. E si Cuza printre locatiile specificate, pe lista lucrarilor la punctul 18: "Amenajare albie raul Siret la Al. I. Cuza, judetul Iasi"

Nu cred pana nu vad dar parca tot nu pot sa nu ma bucur.

A ajuns Siretu-n sat

Colectia de pisici, vara, 2010

Bunica

In adierea unui vanticel de vara ce aduce de departe miros de miriste si de mal amarui, satul forfoteste cu treburile de zi cu zi. Norii pufosi se plimba pe cer. In fiecare curte oamenii trebaluiesc. Cainii dorm somnorosi la umbra, pisicile stau intinse pe pamant ca lesinate. Si cu toate acestea in satul plin de viata e liniste.

Mai departe, intr-un oras aglomerat, asfaltul se topeste sub caldura soarelui si sub rotile sutelor de masini. E ca un furnicar. In sus, pe langa Rapa Galbena iarba e uscata si pamantul e crapat. Copoul e cufundat in umbra dar racoarea teilor e departe de a fi simtita. Chiar inainte sa ajungi la universitate, apucand prima strada la stanga dai in Lascar Catargiu. Intr-o cladire veche si darapanata ce de departe miroase a clor e un spital. Cel de ortopedie. Cu glasul sfarsit si lacrimi in ochi se ia o decizie: se merge acasa, la sat.

Un suflet zbuciumat simte revenirea acasa. In semi-constienta se linisteste si adoarme.Greierii canta afara, in lunca apropiata se lasa noaptea. Tantarii bazaie si sacaie animale si oameni la un loc. Se face liniste. Oamenii obositi se retrag in case si in paturi ca sa-si stranga puterile pentru o noua zi. Si-n linistea noptilor de acasa un suflet pleaca spre alta lume.
Zorii zilei urmatoare aduc soarele printre frunzele de vita, piuituri de pui si ragete de vaci in drumul spre cireada, bobite de roua in iarba si un cer senin albastru. Aer curat matinal, vanticel racoros si cativa nori, semn de ploaie, la orizont. Toate isi recapata cursul firesc al unei zile normale intr-un loc rupt din povestile copilariei.

Dar bunica nu mai e. Clipele apropiate miezului de noapte au adus cu ele un telefon si o veste iar razele diminetii nu au mai gasit-o pe bunica trezindu-se cu somul agatat in gene, cu visele amanate pentru o alta noapte si cu gandurile la o noua zi.
Bunica nu mai este. Nu mai e Lalu, nu mai sunt laptele cu taitei de casa, clatitele si scoverzele, gogosile cu branza de oaie, sunetul taraitului papucilor pe cimentul din fata casei, mirosul de hrean cu otet, povestile ei, parul ei alb pieptanat intr-o parte si prins cu o clama, capotul de molton sau sosetele din lana aspra, sunetul masinii de cusut, nici macar cantecul inganat in leaganarea scranciobului.
E liniste.

S-a intamplat din nou

Vedeti copacii acestia? Poza e facuta in primavara lui 2009. Ma credeti cand va spun ca nu-i voi mai vedea vreodata? Puteti sa ghiciti de ce? Hai sa va spun eu: au fost rupti de Siret.
Da, primul gard din sat zace acum undeva in albia Siretului. De ce? Pentru ca raul a ajuns in sat. Undeva saptamana asta am stat cu sufletul la gura telefonand din doua in doua ore acasa si la toate cunostintele pe care le am prin Cuza. Am auzit numai: "a intrat apa in curti, a intrat Siretul in sat, a rupt gardurile si gradinile, in casa la noi nu a intrat dar s-a oprit in fata scarilor. In bucatarie nu a intrat, am izolat. Cainele e pe lemne, pisicile-s pe casa, puii sunt pe terasa. Asteptam. Momentan stationeaza". Pana in seara s-a retras dar ce a lasat in urma: mal, gradini devastate, spaima si multa treaba.
Iar proiectul de redresare a cursului...

Primavara 2010

Nici o schimbare

Satul din calea apei tot acolo a ramas... ca na, n-o sa mute nimeni un sat intreg. Mai trist e ca nu au mutat apa cand ar putea sa o faca. Siretul e alarmant de aproape de sat si nu ii este rusine sa se apropie in continuare. Acum nu-mi fac griji ca daca-i creste debitul va ajunge iar la noi pentru ca are o albie destul de larga dar acum depinde cat de mare vine. Ajungea el pe ulita si cand era la un km de sat acum ca e la 10 metri ce sa mai zic? Nu, atunci nu ajungea si la noi in casa, se strecura doar in beci. Dar daca s-a intamplat o singura data sa ajunga acum stau cu frica-n san ca sa spun asa, gandindu-ma la ce se va intampla daca va veni iar.
Bine inteles ca nimeni nu face nimic, e si greu si probabil spaga-i mare. Si nu sunt bani. Si au trecut aproape doi ani de cand au cazut casele una dupa alta.
Da, am fost la tara.
Am si binecunoscutele poze cu pisici, le descarc si vor aparea aici curand.

Vine, vine primavara?

Nu, nu vine nici o primavara! Babele ne-au pacalit anul acesta si ne-au pacalit bine. Dupa cateva zile caldute au bagat un ger din ala sanatos si o ninsoare!!! Acum ce sa mai zic, acasa se spune ca fulguiala din aceste zile e data de faptul ca isi scutura babele cojoacele numai ca asta nu se aplica la viscolul de afara. In nici un caz!!!
Si bine inteles ca ma intorc cu gandul acasa. E al treilea an cand vad asemenea ninsoare in martie, a doua zi de 8 martie. In primul an, luna martie, clasa I cred, nu mai tin minte exact. Al doilea an, prima zi de 8 martie cu viscol, clasa a 9-a. Si bine inteles acum.
Dar ce e neobisnuit pentru Bucuresti era ceva normal acasa. Tin minte si acum ninsoarea zdravana de la jumatatea lui aprilie, cred ca era in 1996 cand mama m-a luat pe sus de la tara ca vine ninsoarea. Pana a doua zi zapada era de 30 de cm si autobuzul nu mai circula. Si uite asa daca azi ma uitam pe geam la pitigoii din vie, am ajuns ca a doua zi sa ma uit pe geam la brazii incarcati cu zapada. Si ce a durut atunci a fost ca nu am mai ramas la tara, nu atat cat as fi vrut si atunci nu ma saturam niciodata de stat acolo.

PS: stiti ce spun pitigoii pe vreme din asta?
Repeta in graba "carpiti, carpiti!"

Pic by Mircea Costina luata de aici.

Vine, vine primavara!

Si ma apuca dorul de duca... nu oriunde ci la tara. E exact acea vreme in care se iese in gradini la strans frunze moarte si uscaturi ramase din iarna, se sapa pamantul si se pregateste pentru plantat. Soarele incalzeste usurel la orele pranzului si e foarte placut mai ales daca gasesti un loc dosnic.

Sa nu mai spun ca-mi zboara gandul la campii verzi cu urzici si grausor inflorit... cu toate ca e cam devreme pentru urzici... si pentru grausor. Dar anul acesta e Pastele devreme, daca reusesc trag o fuga pe la tara.

Si lunca galbuie de la muguri de rachita, gaini care clocesc la oua, berze sau randunelele care se intorc la cuiburi toate imi sunt acum in cap, iar eu stau zi de zi intre betoane.
Oare graurii s-au intors? Asta daca au plecat. Hmmmm. Si mai e bine de mers la pescuit :D

Simt ca am lasat in urma o lume minunata!

Vise

Niciodata nu-ti dai seama cat te afecteaza un lucru pana in clipa in care il visezi noaptea. Asa s-a facut acum cateva nopti de-am visat ca iar venea apa mare pe Siret. O vedeam involburata cum venea in valuri spumegande direct catre casa noastra.
Intreaga atmosfera era ingropata intr-o lumina ciudata cum numai la tara am vazut: soarele ascuns dupa un nor negru pe care il contureaza puternic, cerul in departari de un albastru-turquoise cum numai in natura gasesti, aer racorit de o ploita de vara tocmai trecuta. Un tablou de o frumusete rara, cu o tenta apocaliptica dar naturala.
Si in cateva minute apa ne-a inconjurat casa. Stiu ca ma durea pentru ca se intampla din nou, pentru ca tocmai terminaseram de aranjat casa dupa inundatii, parchetul era de-abia pus, peretii erau uscati si varuiti. Tineam in usa o placa transparenta care trebuia sa opreasca apa. Pe langa ea se scurgeau in casa firisoare de apa maloasa pe care le strangeam cu un prosop si le scurgeam intr-un lighean. In cateva minute casa ne era inconjurata de apa ca dupa alte cateva minute apa sa treaca iar casa noastra sa ramana undeva cocotata pe un maldar de pietris. Haul lasat de apa era ca o cale catre apus si in apus casa noastra statea sus, uscata si intreaga. Si noi eram cu toti acolo sa o privim pe un fundal sangeriu de apus rece.
Si m-am trezit speriata, aproape plangand.