Martie rece

Invatati ca in anii precedenti cand primavara sosea undeva pe la jumatatea lui Februarie, oamenii privesc aceasta prima luna de primavara cu mirare si intrebandu-se cand oare va veni primavara? Da, si eu o astept, nici mie nu-mi place frigul dar hai sa va spun ceva.
Eram cred ca in clasa a 8-a poate a 7-a, nu mai tin minte exact. Era aprilie si de-abia trecusem la hainele de primavara. Pastile a fost atunci in jur de 15 ale lunii si ca in fiecare an am mers la tara. Plecam mereu de joi seara ca sa avem timp sa facem curatenie, sa facem pasca si cozonac la cuptor, oua rosii si alte alea specifice sarbatorii. De obicei stateam pana a treia zi de Pasti, era o mini vacanta bine venita. Imi placea la tara atat de mult incat as fi stat acolo mereu, asa cum probabil am mai spus de nenumarate ori. Luni, a doua zi de Pasti a venit mama in casa. Eu de-abia ma trezisem, facusem focul. Mi-a spus ca trebuie sa plecam, s-a anuntat ninsoare si vin nori. Asta se intampla pe la ora 9. La 12:30 eram in drum spre statia de autobuz. Pana cand a venit autobuzul a inceput sa ninga, pana cand am ajuns la Pascani deja se acoperise totul cu un strat de zapada. A doua zi dimineata troianul era de un metru inaltime iar autobuzele spre Cuza nu mai circulau... si era frig rau. Zapada a stat o saptamana dupa care s-a topit si a venit primavara.
Multi ani la rand am "lepadat" hainele de iarna undeva prin aprilie iar pentru mine ultimii ani, cand primavara venea din februarie, erau tare ciudati si ma dadeau un pic peste cap.
E adevarat ca toate astea se intamplau acasa in nord si nu in Bucuresti unde vremea e cam cu 3- 4 saptamani mai inaintata dar la modul cel mai sincer spun ca din multe puncte de vedere e mai bine sa fie rece mai mult timp.
In cate vacante de primavara nu am inghetat in curte, nu am pandit dosurile insorite, nu am umplut casa de fum incercand sa fac focul... Fara sa mai spun ca uneori imi inghetau mainile cand mergeam pe camp sa strang iarba pentru iepuri. Si in toate astea nu era nimic rau, era chiar frumos si zilele alea aveau un farmec aparte.
PS: asa ca fapt divers am observat ca de obicei in Bucuresti liliacul inflorea la sfarsitul lui martie si se ofilea intr-o saptamana. Acasa inflorea in aprilie si statea inflorit si cate trei saptamani. Mi-e dor de ciresul inflorit de 1 mai, de campul plin de grausor si piciorul cocosului crescand pe malul Siretului.

pic: piciorul cocosului de Dan Iorga pe gapo.ro

Ce vremuri mai bat la porti...

Fiecare lucrusor si fiecare treaba are momentul lui sau al ei cand trebuie sa fie facut sau facuta. Ca sa fiu mai clara acum e vremea sa se iasa din casa.
Dimineata se poate face foc dar de obicei la ora 8 deja casa este goala, micul dejun e de mult luat, usile sunt larg deschise iar in fata lor, pe presuri, dorm pisicile la soare. Pe o astfel de vreme se iese, se strange, se curata, se scot din colturi prafuite lucrurile depozitate asta toamna dar mai ales se asteapta. Se astepta sa apara in fata casei ghioceii, sa treaca primele stoluri de berze, sa se inverzeasca iarba si lunca, sa porneasca toate intr-un mod natural, firesc si oarecum miraculos, cum se intampla in fiecare an.
Asta e vremea pentru joaca prin livada cu cateii, pentru plimbat cu bicicleta dupa 5 luni de amorteala, pentru stat in scranciob si privit in sus in infinitul albastru presarat cu nori albi si pufosi. E timpul ideal sa te ascunzi de vantul de primavara care usuca tot si care trece prin haine, e timpul sa cauti un dos insorit.
Din bucatarie miroase a mancare gatita, la bucataria de vara mama fierbe cartofi pentru gaini, in spate Nanu a inceput sa bata si sa aranjeze iar prin gradina tata curata si strange rugi uscati. Pe drum se fugaresc cainii vecinilor.
Seara dupa ce se lasa soarele se inchid usile si geamurile si se face foc in casa. Din cauza zilei caldute soba nu mai trage cum trebuie si pana porneste focul, fumul iese peste tot numai pe cos nu. Intri in casa si dai de ceata groasa, razi si deschizi usile ca sa se aeriseasca. Apoi rand pe rand toata lumea vine la caldura: mama cu ziarul sub brat, Nanu cu programul de la televizor, apare si tata inghetat pentru ca a stat in gradina pana cand a cazut noaptea, bunica cu oala de mancare pe care o lasa pe plita ca sa ramana calda si bine inteles pisicile.
E un ritm al vietii niciodata monoton si intotdeauna altfel.

Primavara

Primavara la tara era ca o intoarcere in timp. Prinsa in fiecare an de frenezia zilei de 1 martie, de alegerea unei babe si de impartitul martisoarelor simteam cum primavara cuprindea orasul. Mi se parea cald si frumos afara. Si apoi ajungeam la Cuza.
Coborand din autobuz mergeam spre casa pe urmele lasate de tractoare in drumul acoperit de noroi inmuiat de soare, noroi ce in fiecare noapte ingheta scotand astfel in evidenta siroaiele intarite. Dimineata imi placea sa calc pe ele, erau bocna si pocneau sub pasii mei.
Daca orasul era napadit de ghiocei si viorele aici in livada de-abia se crapa pamantul in fata casei la dos unde primele lalele simteau ca e vremea sa iasa iar afara. Uneori in zilele cu soare plangea vita de vie. De sub frunzele aproape putrede ieseau fire de iarba stravezii, aproape galbene.
Seara frigul era la fel de intepator ca iarna iar spre cer urcau in continuare brate albiciose de fum. Bunica inca nu mutase locul cinei in bucatarie, pisicile inca trageau langa soba. Rachitile din lunca nu capatasera galbenul primavaratic iar pe alocuri pe malul Siretului tot mai erau urme de gheata. Iar malul Siretului nu era la marginea satului.