1000

Anul asta, ca niciodata, cum a venit 15 iunie, am simtit un dor imens sa plec la tara. Sederea in oras mi se parea o activitate anormala, ce nu ar fi trebuit sa se petreaca. Era dupa 15 iunie, era vacanta, trebuia sa merg la tara la gradina cu trandafiri si livada cu mere crude, la capsunele de sub nuc si la ciresele de pe casa si nu in ultimul rand la zmeura de la capatul casei. In ograda m-ar fi intampinat o armata de pisici, cainele ar fi latrat vesel, noptile ar fi fost linistite si negre cu cerul impanzit de stele. Iar in bucatarie pe sub presuri pisoii mai mici ar fi prins soareci imaginari. Noaptea ar fi cantat cucuveaua, ziua randunelele, eu as fi umblat cu bicicleta aiurea si as fi pierdut seri pe malul Siretului la pescuit. Si 3 luni de zile nu as fi stiut alt ritm al vietii decat cel dictat de clopotul bisericii din Scheia care bate cu precizie ora fixa si la 10 seara, si la miezul noptii, la 5 dimineata, la 10 ziua, la pranz, si la 5 dupa amiaza. Oare la 3 dupa amiaza bate sau a batut vreodata? Si as avea inca 1000 de lucruri de insirat, cate as fi facut, cate as fi vazut, inventat, trait, respirat. Poate le voi pune intr-o zi pe hartie si le voi trimite cuiva cu mesajul ca ignoranta si interesele omoara o lume de vis in care eu mi-am trait copilaria, si o lasa sa se inece in apele tot mai apropiate si mai adanci ale Siretului.
Si azi sciu ca mi-e dor de Cuza, de vacanta la tara, de bunica, de mirosul de lemn vechi, de regina noptii, de bureti proapat culesi, de mal si pietris si de rachita.
Si nu voi uita niciodata reactia bunicai atunci cand a vazut clipul acesta la TV.