Traditie si...

Pe vremea in care ma dadeam si de-a dura ca sa ajung la tara de Craciun sarbatorile de iarna aveau un oarecare curs firesc. Ajungeam la tara, se taia porcul, se faceau bucate, se facea curat ca sa fie casa curata in Ajun cand venea preotul. De obicei ajungea seara pe la 4 cand soarele statea sa apuna... atunci era totul gata, bradul era impodobit, focul ardea in sobe iar pisicile satule dormeau pe pat.
In satul bunicii obiceiurile s-au pierdut in timp sau mai bine zis au fost sterse de anii de comunism si din pacate nu se mai merge cu colindatul dar in ziua de Craciun vin baietii cu Steaua. Cu toate acestea Craciunul era foarte frumos la tara: lasam aparatul de radio deschis de obicei pe Radio Iasi si ascultam colinde. Prin ochii mei de copii sarbatorile erau minunate. Stateam ore intregi privind la bradul impodobit, radeam de pisicile fascinate de el, ieseam in livada si ma jucam in zapada, faceam oameni furand maturile ca sa le fac maini, stingeam carbuni in zapada ca sa le fac ochi si nasturi si luam cei mai frumosi morcovi ca sa le pun nas. Intram in casa inghetata dar peste masura de bucuroasa.
Apoi in seara de Anul Nou lasam poarta larg deschisa ca sa vina copii cu plugusorul si-mi placea sa le aud clopoteii in fata usii. Uneori veneau si baietii din sat cu formatii de Cerb sau de Capra dar bunica nu primea decat formatia baietilor din vecini. Stiu ca era o regula: baietii mai mari nu mai mergeau cu Plugusorul, faceau Cerb iar dupa ce treceau de 18 ani mergeau in alaiul de Capra.
Dimineata pe 1 ianuarie bunica se trezea devreme si mergea sa primeasca copii cu Sorcova. In fata casei se strangeau boabe de grau, porumb sau ce boabe mai aduceau ei. Era foarte frumos, si peste toate astea mirosea a fum, a brad si a iarna.

pic: Miron pe soba de teracota

Poveste de iarna

Era un chin sa stiu ca e posibil sa nu ajung de Craciun la Cuza. Am prins cateva ierni cu zapezi ingrozitoar de mari dar niciodata nu s-a intamplat sa nu ajungem la timp pentru Sarbatori. Tata cumpara un brad mai mic, ne faceam bagajele si o luam spre autogara.
Iarna la tara era frumos fie ca era zapada sau nu. In preajma Craciunului se facea mancare si curatenie, in Ajun venea preotul, din pacate pe acolo nu se mai merge cu colinda dar in ziua de Craciun veneau baietii cu Steaua.
Bradul era pus mereu in camera din mijloc, o camera inalta, cu soba de teracota. Mutam un fotoliu langa soba si puneam bradul in locul lui. Imi placea sa stau pe fotoliu langa soba incinsa si sa ma uit la luminitele din brad si la pisicile care dormeau pe langa el.
Ma uitam pe geam la pitigoii zgribuliti care se plimbau de pe o creanga pe alta pandind momentul cand le aruncam bucatele de paine, ma uitam la ciocarlanii motati care veneau in sat in cautare de mancare sau la pasarile cu pieptul inspicat cu rosu, pasari care de cativa ani vin la noi in livada si ciugulesc la merele ramase pe varfurile crengilor.
De obicei era zapada, eu asa imi amintesc iernile la tara cu multa, multa zapada. Gerul era groaznic iar pe valea Siretului crivatul batea ca la el acasa. In timpul zilei zapada de la suprafata se topea iar gerul noptii facea o crusta deasupra troianului. Serile erau minunate. Era rece, mirosea a fum, se vedau dare cum se ridica din cosuri. Soarele apunea in nuante de rosu, la rasarit cerul devenea din ce in ce mai intunecat iar spre apus devenea de un albastru nemaipomenit ca sa se topeasca apoi intr-un rosu aprins. Departe se vedeau muntii, zapada scartaia sub picioare, sania aluneca in spatele meu, ma intorceam acasa. In curte, de dupa gramezile de zapada aruncata din fata casei ma intampina cainele alb. Lasam sania si ma duceam in casa, nu inainte de a lua matura si a scutura toata zapada de pe mine.
Intram in casa, ma asezam langa soba cu pisica in brate, mancam mere coapte in burlanul-fagure sau cartofi copti in rola, seminte de dovleac prajite cu sare, pere, paine prajita pe plita si unsa cu unt facut in casa...
Casa avea o aroma specifica, fiecare camera avea una diferita. De oriunde stateai auzeai lemnele pocnind in sobe.
Era atat de frumos. Era atat de liniste incat auzeai cum trece trenul la kilometri departare.
Si s-a intamplat de mai multe ori sa plecam dupa sarbatori cu sania sau cu caruta pana la cea mai apropiata gara, intr-o iarna chiar am trecut Siretul pe gheata si am mers 4 km pe jos prin nameti.
Siretul...