De la Cuza

Dragii mei, iata ca acusi de face un an de cand a intrat Siretul in casele oamenilor si la Cuza nu s-a facut nimic pentru evitarea unui astfel de eveniment viitor. Ce sa spun? Nu mai spun nimic, visam si eu ca se va face ceva.
S-au facut lucruri pentru oamenii afectati, li s-au dat materiale de constructii, frigidere, saltele, celor loviti rau de soarta li s-a construit casa dar ce se va intampla oare daca, Doamne fereste, vine iarasi apa in sat? E drept ca acum casele din boltari vor ramane in picioare dar... Eu ce sa mai zic, casa bunicii mele nu a cazut, slava Domnului, dar e din chirpici (si mama ce chirpici) si mi-e teama. Daca as putea, daca as avea forta fizica si influenta necesare si nu in ultimul rand cativa banuti, as lucra eu acolo sa scot chirpic cu chirpic, doua trei randuri, si sa pun in loc boltari. Dar nu le am...
Da, la casa noastra inca se mai lucreaza. De-abia dupa venirea caldurii peretii au dat semne ca sunt aproape uscati. Bunica e suparata, e ca un copil mic caruia i s-a renovat camera si in loc de nori pufosi desenati acum are peretii albi si goi. Are totusi 86 de ani si casa pe care a ridicat-o arata asa cum era in 1960 toamna. A ajuns sa nu-si mai doreasca sa traiasca asa.
In rest ce sa va spun. Malul raului care da spre sat e din pamant negru si pietris, mai greu de rupt de apa decat malul lutos ros de Siret in cativa ani. Poate asa mai e o speranta ca nu va rupe casele cu totul. Dar e atat de aproape, e atat de usor sa intre in sat incat cred ca ar intra si numai daca ar veni apa mare cum facea in mod normal in fiecare toamna.
In ce parte sa o iau?