Din Ruginoasa autobuzul iese de pe asfalt si intra pe un drum care se vrea a fi asfaltat ca apoi sa treaca pe drumul pietruit, drumul de tara de pe care se ridica praful si de la o bicicleta. Partea mea preferata este coborarea dealului spre Kogalniceni. Nu numai ca vezi toata valea Siretului de la Pascani pana la Mircesti dar daca e o zi senina se vede in zare Ceahlaul, si da, Cosbuc chiar avea dreptate cand il compara cu “un urias cu fruntea-n soare” si as mai spune ca acest urias sta cu mainile pe piept, sau cel putin asa il vad eu.
De-abia asteptam sa cobor in Cuza, sa ies din autobuzul vechi in care aerul era imbacsit cu praf si miros de motorina si sa trag in piept aerul curat de la tara. Cand eram mica alergam spre casa bunicii oprindu-ma uneori de teama cainilor sau a gansacilor ce-mi apareau in cale.
Vara, imi placea cel mai mult sa ajung la bunica seara. Era minunat! Racoare, parfum de flori, lunca aproape, cantec de privighetori, apus oglindit in apele Siretului. Nu e de mirare ca mi se parea Raiul pe Pamant. Aveam grija mereu sa salut cainii si pisicile, sa sperii gainile si apoi sa ies pe camp cu bicicleta. Ajungeam in varful Holmului, imi aruncam privirea dupa ciupercile albe de camp si daca nu le gaseam imi dadeam drumul cu bicicleta la vale, prin iarba, ocolind tufele de laptele cainelui. Ma intorceam acasa la timp ca sa mananc impreuna cu parintii, bunica si nasul meu.
Fie ca ma duceam la sfarsitul saptamanii, fie ca mergeam acolo pentru a sta toata vacanta mereu imi placea sa ajung seara, imi dadea impresia ca am mai mult timp sa traiesc acolo. Mult timp am simtit ca acolo traiam cu adevarat. Asfaltul orasului natal mi se parea prea neprietenos, copii din oras erau rautaciosi si in plus atunci cand cadeai pe asfalt te durea mult mai tare decat atunci cand cadeai pe iarba. La tara eram libera.
Umblam pe miristea dintre Paraul Tiganca si Siret si ma intorceam acasa cu un buchet mare de flori de camp: sanziene galbene si albe, sulfina galbena si frumos mirositoare, lucerna mov, mazariche roz si puternic parfumata, nemtisor de camp, uneori si garofite, cu toate ca in preajma satului era o singura tufa de garofite si imi era mila sa le rup. Mereu imi placea inul dar florile lui erau atat de fragile incat se scuturau pana ajungeam acasa sau cand incercam sa le rup. Culegeam flori de cicoare ca sa le usuce bunica si sa le puna in ceai, cautam pe malul nisipos al Siretului lumanarica si-i luam florile galbene tot pentru ceai. Intr-un an am descoperit rugi de mure pe marginea paraului si am intrat in ei fara frica de serpi sau alte lighioane care se puteau ascunde la umbra lor.
Aia era lumea mea si oricine ma impiedica sa o explorez imi devenea dusman. Cand trebuia sa plec, sa ma intorc acasa, incepeam sa plang. Eu nu vroiam sa plec, mie imi placea la tara, eu alergm pe camp, stiam fiecare floare, fiecare pasare si fiecare peste pe care-l pescuiam din Siret sau din Paraul Tiganca. Eu ascultam seara cu bunica muzica populara, bunica imi canta romante de cand era ea fata, ascultam fara sa vreau meciurile comentate de Ilie Dobre si ascultate de veciul nostru la un aparat de radio care stia sa functioneze doar foarte incet sau foarte tare.
Acum locul de unde culegeam flori e sub apele Siretului, Paraul Tiganca e ocupat de apele raului si intreaga lume in care am copilarit e in pericol sa fie stearsa de pe fata pamantului de apele suparate ale Siretului.
pic: nemtisor de camp, grau si Miron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu